START. Familia Prigoana se pregateste sa dea piept cu marea politica DECIZIE. Elena a optat pentru „succesuri” europene Reorientare. Fiica presedintelui s-a razgandit si nu mai vrea deputat, ci eurodeputat, ea urmand sa fie secondata pe lista de fiul miliardarului Silviu Prigoana Bogdan Tiberiu Iacob De cateva saptamani, Elena Basescu se arata foarte iritata cand presa o chestioneaza in ce colegiu va candida la toamna pentru Camera Deputatilor, dupa cum ea insasi a anuntat mai demult. Fiica presedintelui refuza cu indarjire sa raspunda la aceasta intrebare, dar nu discretia, ci alt motiv ii determina respectiva atitudine. Concret, potrivit unor surse din conducerea PD-L, Elena s-a razgandit dupa locale, cand a inteles ca votul uninominal ii poate juca feste si nu mai are curajul sa candideze la Parlamentul Romaniei. In schimb, ea a fost desemnata cap de lista – pentru ca exista deja o asemenea lista la PD-L – pentru europarlamentarele din iunie. Avantaje: se voteaza pe lista, mandatul e de cinci ani, salariul de 8-10.000 de euro lunar, ceea ce ii poate acoperi cheltuielile de weekend etc. Daca despre intentia sa privind PE au mai „transpirat” informatii in presa ultimelor zile, nu acelasi lucru se poate spune despre „secundul” sau pe lista, care reprezinta o surpriza: nimeni altul decat Prigoana Jr. Pe locul doi, conform acelorasi surse, PD-L l-a plasat pe Honorius Prigoana, cel care a dezvaluit, recent, la o emisiune TV ca vizeaza o cariera politica in viitorul apropiat. In consecinta, cei doi Prigoana, seniorul si juniorul, vor candida umar la umar, unul la Camera, altul la PE, acesta fiind, se pare, pretul cerut de Silviu Prigoana in schimbul sprijinului dat in campania pentru primarie lui Vasile Blaga.